Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe 28 februarie,1, 3 și 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine s Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii.
Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxă sărbătorește Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții în Panteonul autohton, patron al dragostei și al bunei dispoziții.
La noi, Dragobete era ziua când fetele și băieții se îmbrăcau în haine de sărbătoare și, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și tămăioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească și fragi înfloriți, florile acestora erau adunate în buchete ce se puneau, mai apoi, în lăutoarea fetelor, în timp ce se rosteau cuvintele:
"Flori de fragă
Din luna lui Faur
La toata lumea să fiu dragă
Urăciunile să le desparți".
In dimineata zilei de Dragobete fetele și femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau și se spălau cu apa astfel obținută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor.
De obicei, tinerii, fete și băieți, se adunau mai mulți la o casă, pentru a-și "face de Dragobete", fiind convinși că, în felul acesta, vor fi indrăgostiți întregul an, până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare și băutură. De multe ori băieții mergeau în satele vecine, chiuind și cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoarea Dragobetelui. Era o sărbătoare a grupurilor de tineri care ieșeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau și se îmbrățișau.
Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de urăciune făcute împotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se întâlneau pentru a-și face jurăminte de prietenie.
Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările nemigratoare se aduna în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile, păsările neîmperecheate acum rămânând fără pui peste vară. Oamenii bătrâni țineau această zi pentru friguri și alte boli.
Dragobetele era sărbătorit în unele locuri și la data de 1 martie, deoarece se considera că el este fiul Dochiei și primul deschizător de primavără.
Obiceiurile de Dragobete, zi așteptată cândva cu nerăbdare de toți tinerii bucovineni, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor. Iar în ultimii ani, Dragobetele autohton riscă să fie dat cu desăvârșire uitării, el fiind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce nu are legatură cu spiritualitatea românească.
sursa; Enciclopedia Română, Creștin Ortodox/
