Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi
moşneagul avea un cucoş; găina babei se oua de câte două ori
pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de oua; iar
moşneagului nu-i dădea nici unul. Moşneagul într-o zi îşi
perdu răbdarea şi zise:
- Mai babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi
mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta macar.
-Da' cum nu ! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă
ai poftă de oua, bate şi tu cocoşul tău, să facă oua, şi-i
mânca; că şi eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi hapsân, se ia după gura babei şi,
de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bătaie
bună, zicând:
- Na ! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai
strici mâncarea degeaba.
Cucoşul, cum scapă din mânile moşneagului, fugi de-acasă
şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum,
numai iată găseşte o punguţa cu doi bani. Şi cum o găseşte,
o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa la casa
moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trasură cu-n boier şi
cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la
cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului :
- Măi ! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul acela în
plisc.
Vezeteul se dă iute jos de pe capra trăsurei şi, c-un
feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din
clonţ o dă boierului. Boierul o ia, fără păsare, o pune în
buzunar şi porneşte cu trăsura înaine. Cucoşul, supărat de
asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură spuind neîncetat :
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni,
zice vezeteului:
- Mă ! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.
Vezeteul se dă iarăşi jos de pe capră, prinde cucoşul şi-
l azvârle în fântână ! Cucoşul, văzând această mare
primejdie, ce să facă ? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite,
şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară
de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând:
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis :
- Mă ! da' al dracului cucoş i-aista ! Ei, las'că ţi-oi
da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule !
Şi cum ajunge acasa, zice unei babe de la bucătărie să ia
cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să
pună o lespede la gura cuptorulul. Baba, cânoasă la inimă,
de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, când vede
şi asta mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el
toată apa din fântână pe jăratic, până ce stinge focul de
tot, şi se răcoreşte cuptorul; ba încă face ş- o apăraie
prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie.
Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptorului, iese
teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a
trânti cu ciocul în geamuri şi a zice :
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
- Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş,
zise boierul cuprins de mierare. Vezeteu ! Ia-l de pe capul
meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a
vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de hac: l-a
lua în coarne, şi-om
scăpa de supărare.
Vezeteul iaraşi ia cucoşul şi-l azvârle în cireadă !
Atunci bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea el
toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte!
Apoi iar vine la fereastră, întinde aripile în dreptul
soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi
începe:
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Boierul, când mai vede şi asta dăndănaie; crapă de ciudă
şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş.
Mai stă boierul pe gânduri, până-i vine iarăşi în cap
una.
- Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi la
galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oiu scăpa de
dânsul.
Si, cum zice, umflă cucoşul de o aripă şi-l azvârle în
haznaua cu banii; căci boierul acela, de mult bănărit ce
avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu
lacomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă şi
de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra
boierului şi iar începe:
Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !
Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i- azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce în treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi zise oftând:
- Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici ! Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar paserile după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de la poartă începe a cânta : "Cucurigu !!! Cucurigu !!!"
Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iesa afară cu bucurie; şi când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă?
Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul lui aşa de mare şi de greoiu, şi înconjurat de-atâta amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:
- Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.
Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne tolul. Cucoşul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă paseri, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii ! Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoşul şi dezmerdându-l.
Atunci, iaca şi baba vinea nu ştiu de unde; şi, când a văzut ea unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.
- Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
- Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi babă ! Când ţi-am cerut
ouă, ştii ce mi-ai răspuns! Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut şi eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus !
Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă ! Biata găină, cum scapă din mâinile babei, fuge pe drumuri.
Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la poartă: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vreun ceas de şedere, sare de pe cuibariu cotcodăcind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi când se uită în cuibariu, ce să vadă ? Găina se ouase o margică. Baba, când vede ca ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, pân-o omoară în bătaie ! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săraca, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana !
Moşneagul însa era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate părţile după dânsul, cu salba de aur la gât şi încălţat cu ciubotele galbene şi cu pinteni la călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut borş.
de Ion Creangă
